Koala's blog

20081225

2008-12-25T02:11:00.000-08:00

Astazi e ziua de Craciun. La Multi Ani, popor, bucura'te si veseleste'te!
Din pacate, nici aseara nu a nins. Chiar imi facusem sperante; visam ca macar in noaptea de Ajun sa ninga, sa fie frumos, sa avem parte de putin alb din Cer, si sa ne umple inimile cu ceea ce nu putem sa ni le umplem singuri.
N'a fost sa fie.. Eh, am zis, nu'i nimic, important e ca a venit Craciunul si anul asta, ca l'am prins si noi, ca suntem pe picioare, bine, sanatosi, fara motive adevarate de a ne plange de viata. Era frig afara, dar asa se presupune ca e iarna, nu? Daca n'ar fi asa, cum ar mai fi vara?
Odata ce am lamuit toate astea, am inceput sa ma gandesc la Mos Craciun (!), la cat de greu ii e lui sa faca fata unei asemenea cereri de cadouri, si la ce parsivi sunt oamenii de nu sunt in stare sa se bucure de eveniment in sine, nu sunt in stare sa isi daruiasca dragoste si paqce neconditionat; majoritatea are nevoie de un cadou ca sa poata schita un zambet pe care oricum il sterg mult prea repede de pe buze. Ba mai mult, unii se mai si cearta..
Bai oameni, asta e ocazia sa aratam ca putem fi iubitori si iertatori si ne putem controla pornirile barbare, ca suntem mai mult decat niste animale, cu atat mai mult cu cat nici macar alea nu se cearta fara motiv!!
Nu'i nimic, prieteni, exista si unii oameni cu adevarat buni, superiori intelectual si spiritual, care de Craciun stiu sa daruiasca dragoste, pace si caldura celor din jur, care se sacrifica intr'un fel pentru binele celorlalti, care isi ofera timpul unui scop nobil.
Am mai stat putin si mi'am dat seama ca acesti oameni la care ma gandeam nu au nevoie de o ocazie precum Craciunul ca sa daruiasca. Prin firea lor, acestia profita de orice ocazie, de orice zi.. Ce vorbesc!! De fiecare moment pentru a radia si a imparti fericire.
Ideea de adineauri nu era total demontata; oameni buni exista, dar Craciunul.. Rostul lui.. Tot ce e mai frumos si in ce credeam..
Poate toata treaba asta ma depaseste. Inainte sa ma culc, in asteptarea unui miracol care sa aduca pace si armonie pe Pamant, mi'am pus la avatar poza cu marea dragoste dintre un caine si un raton, macar asa sa inspir poporul sa se iubeasca indiferent de religie, rasa sau interese.

Azi dimineata am avut un soc. Ma rugasem cu cateva ore in urma pentru liniste; am iesit un pic pe'afara, ca tot era soare si frumos, cu inima calda si bocanitoare, hotarat sa opresc lumea pe strada si sa le zambesc, sa le urez Craciun Fericit, La Multi Ani si sa ii imbratisez, poate sa facem si cateva poze.. Cand colo, hopa surpriza! Mi se indeplinise dorinta! Era o liniste pe strazi, bai frate, de n'am vazut [sau auzit] cred niciodata! Necazul era ca nu gaseai pe nimeni, nicaieri. Nu era urma de om. Nici o masina. Nici o antropofonie. Nu ras, nu zgomot, nu injuraturi, nu pasi, nu manele.. nimic!
Aveam senzatia ciudata ca sunt in vreun thriller din ala care iti trimite fiori pe sira spinarii, in care dispare toata specia umana, mai putin vreo 2-3 exemplare plasate strategic la cateva mii de kilometrii unul de celalalt. Ziceai ca a venit bomba biologica peste noi. Am dat peste un caine vagabont, care parea derutat si el; am mai vazut o pisica neagra si pufoasa care se juca singura, topaind fara sa bage altceva in seama [de parca ar fi avut ce sa bage in seama..], cateva pasari pierdute..
Oamenii stateau ascunsi in casele lor, probabil infulecau bunatatile atat de asteptate. Pe seara sunt sigur ca nu va mai fi asa. O sa zburde salvarile prin oras, pentru ca tampitii baga in ei si umfla matzu' pana stau sa crape. Vai, abia astept! O sa fie un show teribil! O sa fie valsul salvarilor, sirenele vor canta pe tz'shpe voci; sa vezi si in spitale ce o sa fie.. Uai duamne, asa da sarbatori!

Asa ca La Multi Ani, popor! Umfla'te si bea, ca d'aia avem Craciun, d'aia ai muncit un an intreg si ai suferit bartai postul si ai tot poftit! Baga'n tine, lume, ca asta e fericirea ai' mai mare! Hai Noroc, si iubiti'va!

20081122

2008-11-22T12:50:00.000-08:00

Iar pe drum(uri). Gara Ploiesti Sud:

Ma duc sa imi iau bilet la un ghiseu unde erau doua cucoane care discutau aprins pe un subiect pesemne foarte important. La celelalte case nu era nimeni. Cum bag nasul in dreptul deschizaturii din geam, ca unul care a uitat iar ca exista microfoane si ca se poate vorbi fara a sta chircit, doamna ma trimite la casa cealalta, si imi face semn spre stanga ei. Ma duc, umil; intre timp, la casa unde fusesem trimis apare o tanti cu mutra deranjata, de parca ar fi fost trezita din somn sau scoasa din cine stie ce activitate importanta. Ii zic unde vreau sa ajung, ii dau chestiile ca sa primesc reducere, ii bag si banii prin deschizatura, socotiti special ca sa nu imi dea rest marunt, sa imi dea cat de cat intreg.. Si astept sa isi faca treaba. Butoneste acolo ce trebuie, lalala, toate cele si ia banii.
Si aici incepe circul. Da drumul brusc la bani, de parca ar fi ars'o, beleste niste ochi cat niste mingii de handbal si ridica la mine o privire care, sincer, mi'a trimis fiori reci pe sira spinarii. Asta a durat doar cateva clipe; si'a revenit si a facut o fata de poker, apoi a deschis agale gura si, enervant de calm:
- Sunteti primul client.
Ma uit la ea, ea la mine.. Nu pricep prea bine ce vrea sa spuna, asa ca ma gandesc ca am auzit gresit.
- Poftim?
- Sunteti primul client.
Mda, auzisem bine, dar asta nu ma scoate din belea.. Nu stiam ce vrea, asa ca dau aflu mai multe:
- Asaaaa..
Deja enervata de nedumerirea mea si de fata de bivol pe care probabil ca o faceam, adauga putina viata si se pitigaie cu gratie:
- Pai, sunteti primul client din seara asta! [ranjet tamp]
Da'o ma'n colo de treaba, si toti ailalti din gara, toti de pe peron ce erau? Nu erau tot clienti?
Deodata, printr'o lumina venita nesperat din Ceruri, ma prind:
- Am castigat ceva, nu? Asta era.. Ce'am castigat?
Si, inevitabil, ranjesc la perspectiva cadoului neasteptat, pe care il vad deja sub forma unei valize maricele de bani sau a unei masini cu o valijoara cu bani sau altor combinatii tentante.
Asta din fata mea turbeaza. Da din cap, i s'a desfacut parul, buzele incep sa i se zbata si sa ii dezvaluie dantura, ca si cand ar vrea sa muste din mine; din fericire, nu scuipa, nici nu face spume - m'as fi speriat de'a binelea si as fi zbughit'o cu siguranta. In schimb, apuca o cutie de carton plina cu monede si mi'o flutura prin fata nasului, dincolo de geamul salvator. Isi recapata incet-incet glasul si o fizionomie cat de cat umana si, in sfarsit (Doamne!), ma lumineaza, cu vocea aproape stinsa:
- Sunteti primul client si nu am decat monedele astea ca sa va dau restul..
Uit brusc si de premiu, si de bani si de masina si de tot si rad cu pofta.
- Pai doamna, pentru atata lucru.. (mai trag o portie de zambete nestapanite) - Nu puteti schimba la vreo colega de'a dumneavoastra?
Se holbeaza la mine de parca eu as fi fost idiotul dintre noi doi. O obosisem. O exasperasem. Nimic din ceea ce facusem sau spusesem nu dovedea, pentru ea, ca as fi avut vreun dram de minte. Cu ultimele puteri:
- Duceti'va repejor si schimbati dumneavoastra vis-a-vis.
Iau hartia mare si ma duc.. Ma intorc imediat, deoarece la casele de vis-a-vis nu era nimeni. Ea, binevoitoare de data asta, se ridica de pe scaun si intinde mana ca sa imi arate unde este locul magic care ne'ar fi incheiat amandurora chinul. Ma uit in directia aratata; fusesem deja acolo; ma uit iar bine, bine de tot.. Mi se pare ca traiesc vreun fel de vis urat.
- Doamna, nu e nimeni acolo..
Ea da din umeri si ramane in picioare, nemiscata. Am zis ca turbez eu.
Pana la urma ma vad nevoit sa ma duc afara, la un chiosc de prostii. Tiganul care vindea, foarte amabil, imi spune ca nu prea are in ce sa imi schimbe, dar cauta si gaseste pana la urma. Ma intorc la super-casierita mea. Tot erau hartii prea mari. Asa ca isi ia inima in dinti si zbiara cat o tin plamanii la colega din stanga sa ii schimbe, ii intinde o hartie peste semi-peretele despartitor, primeste schimbul si imi da pana la urma restul.
Am plecat ca din pusca, fericit ca am scapat de zona crepusculara si de malefica'i dominatrix. Nu stiam nici macar daca sa injur sau sa ma simt norocos ca am iesit "atat de ieftin". Ma grabesc spre linia la care trebuie sa vina trenul; trebuie sa trec prin pasaj; dau sa cobor dar, dupa cateva trepte, sunt gata sa alunec pe ceva. Ma uit in ce am calcat si vad o balta maaare de sange.. Peste tot pe scari erau presarate picaturi de sange care mergeau usurel de la o balta la alta din acelasi lichid, de puteai sa urmaresti parcursul ranitului, stationarile si durata lor in functie de stropi sau de cantitatea de zeama scursa. Am crezut ca nu e adevarat..

Visul urat nu s'a sfarsit.

20081029

2008-10-29T14:35:00.000-07:00

Eram la statia de metrou Victoriei. Tocmai coborasem si ma indreptam spre linia cu Grozavesti, ca sa ma intorc la camin. Din spate vine vartos o tiganca intre doua varste cu un carucior cu rotile. Gol. Parea destul de nervoasa si tot bombanea: "unde e, dom'le, unde s'o fi putut duce?!".

In dreapta, pe scari, sedea linistit un cersetor. Parea cam descumpanit, sau usor obosit (cum altfel, la ora 7 si ceva dimineata). Tiganca, parand sa il cunoasca, il intreaba: "L'ai vazut pe omu' fara picioare? Pe unde s'a dus?". Eu raman putin mirat de expresie, desi, avand in vedere caruciorul, situatia era plauzibila. Cersetorul da din umeri, ingana un fel de Nu Stiu si tiganca pleaca mai departe, si mai suparata.

Cobor usurel-usurel pe scari la linia spre Grozavesti. Ajuns jos, aud iar urlete de sus: “Daaaaaaaaaan!!”. Sub scari, dar de asa maniera ca nu il puteai vedea de sus, statea un sarman fara picioare. Trupul i se termina subit sub bazin, si in loc de picioare avea.. nici nu stiu cum sa spun. Avea un fel de suport ca o barcuta pe care se misca: se inclina in stanga si smucea de partea dreapta a corpului in fata, apoi se lasa in dreapta si punea partea stanga.. asa inainta. Ca si cand ai incerca sa muti o mobila prea grea sau un frigider singur, si il inclini alternativ.

In fine, ma indepartez de la subiect. Dan, de jos, raspunde cu o voce atat de ragusita, de dogita, ca abia il auzi: “Sunt aiiiiiici!!”. Tiganca nu pare sa il fi auzit, il striga in continuare. Dan incearca sa urle, dar iese doar un raget dureros, aiiiiiiiiiiiiiiiiiiici.. e in sfarsit auzit. Tiganca se apleaca peste balustrada, gata sa cada, se uita in jos, dar nu il vede.. intuieste totusi ca e jos (de altfel nici nu avea de unde sa se auda vocea) si il ia la rost:

- Pai mai Dane mai.. Ce cauti acolo?? Aia e linia de unde ai coborat! Tu nu mai iti aduci aminte? Ai urcat pe scarile rulante.. Dupa aia ce ai facut, ai coborat pe scarile celelalte??

- Daaaaaaaaaaaaa..

- Pai si nu ti'ai dat seama ca ai ajuns tot la linia de unde ai plecat? Trebuia sa mergi sus, sa iei celalalt metrou.. Of, mai Dane..

Coboara sa il ia. Lasase carutul undeva sus, vine doar ea sa il culeaga; intre timp Dan o ia taras spre scarile rulante. Cand ajunge tiganca jos, prin puhoiul de lume care urca, Dan tocmai o luase in sus pe scarile rulante.

Mereu cand cineva e sus, celalalt e jos. Si daca incearca sa se gaseasca, intotdeauna celalalt va fi in miscare, indepartandu'se..

20080922

2008-09-23T02:34:00.000-07:00

Zilele Bucurestiului

Sambata seara.. hotarasem sa mergem la teatru. Un monolog de'al lui Malaele, la teatrul de comedie. Ajungem cam cu 10 minute inainte, fericiti [initial] ca am ajuns la timp si ca vom vedea un spectacol fain. Cand dam de intrare, ni se taie tot entuziasmul. Era o bartai coada, toti se inghesuiau la usa.. si, de parca nu ar fi fost destul, am observat ca exista persoane destule care au.. bilete. Desi noi stiam ca intrarea e libera. Mai stam nitel, incercam sa intrebam ce se intampla, nimeni nu stie nimic.. si se urla dupa cei care mai au invitatii. Trebuie sa intre ei, au prioritate cica; dar se pare ca sala e deja plina si ca se sta si in picioare..
In fine; ne saturam de asteptat si plecam. Ne mai plimbam putin prin centrul istoric, apucam sa vedem o bucatica de concert in aer liber, concert al unei trupe interesante, de muzica romaneasca din perioada '20-'30 [am apreciat eu], cu influente orientale usor exacerbate, dar nu chiar la modul neplacut. Am facut cateva poze, am ascultat si ne'am carat. "Se pare ca ar fi concert Ovidiu Lipan Tandarica in Piata Constitutiei", asa ca am luat'o la papuc.
Pe Bulevardul Unirii, o gramada de lume, o gramada de tarabe cu nimicuri, cu kurtos kolacs si alte rontaieli. Unii au vrut sa isi ia colaci, asa ca ne'am asezat pe banca sa asteptam cat timp ei stau la coada. Am avut din nou ocazia sa observ fauna locala.
La capitolul asta, exista >= 3 categorii de popor. O sa iau ca exemplu masculul; femeia e mai mereu asortata ca imbracaminte cu el; la fel si comportamentul.
1.tipul cu tricou mulat si imprimeuri glam, jacheta de piele, blugi, sosete albe, pantofi negri; de cele mai multe ori, are burtoaca si e ras in cap;
2.tipul cu pullover, jacheta din denim, blugi de aceeasi culoare, adidasi albi nespalati; se scotoceste prin buzunarele mari si rupte ale gecii de piele dupa resturi de seminte pe care le mananca cu pofta si stil;
3.tipul in bluza de trening, cu pantaloni de trening, adidasi, sapca si alte accesorii; toate sunt mai mult sau mai putin "de firma".
Dupa o vreme, ne'am saturat de asteptat si, cum se auzea deja ca ar fi inceput concertul, am vorbit cu cei infometati sa ne intalnim la concert dupa ce termina si ei si noi am plecat.

Concertul lui Tandarica: fantastic. Omul chiar stie sa comunice cu publicul, m'am convins iar de asta. Si stie sa bata. Am facut cateva poze de mai departe si m'am strecurat un pic pana in fata scenei. Am tras si acolo cateva cadre; Tandarica a vazut ca il pozam, mi'a facut semn cu degetul o clipa; l'am prins, i'am facut si eu semn ca a iesit bine si a inceput sa rada.. a dat din mana si a cantat in continuare. A fost interesant.

Duminica. Am zis ca de data asta o facem ca la carte. Ca sa nu mai avem surprize.
Am dat o tura la Muzeul Satului [iar]; mi'am cumparat un fain album pe care o sa il adaug la colectia nou inceputa de albume faine; am revazut [iar] casutele faine, am vazut si un nene care canta foarte frumos la fluier si mai si explica pe deasupra caracteristicile melodiilor din fiecare zona, demonstrand ad-hoc ce voia sa spuna. Erau tot felul de tarabe cu dulciuri, cu chestioare populare [si, ca sa vezi, foarte multi dintre vanzatori erau maghiari..], era si un nene care venise cu multe haine de blana, printre care am gasit si un fel de palton din vulpe alba.. vai, numai bun pentru pimpin'.
Am intrat [iar] si in bordei, sub pamant.. era bezna si am incercat sa fac putina lumina cu telefonul; am reusit sa nu lovesc chestiile de pe jos, masuta si strachinile amenajate, dar am dat cu capul de o grinda pusa in mijlocul casei de nu am mai stiut de mine. Am facut cucuiu' mare si am iesit, ca sa nu mai fac si alte pozne.
Dupa ce am terminat vizita, ne'am dus spre teatrul Bvlandra, unde stiam ca urmeaza o piesa cu intrarea libera. La intrare, coada mare. De data asta am stat, aveam pozitii bunicele, am zis sa vedem ce se intampla. La un moment dat, s'au deschis usile. Toata lumea a navalit inauntru; si daca incercai sa iesi, tot nu puteai, curentul de oameni te ducea.. a fost mai rau decat la meci sau decat la orice concert la care am fost.
Atentie, eram la teatru.
Odata inauntru, a inceput cursa spre sala de spectacol. Cate usi, atatea cozi si ingramadeli. Am reusit sa intru in sala; era pe jumatate plina, si cautam cu disperare 6 locuri cat de cat compacte. M'am dus frumusel in randul 1 si am gasit acolo. Ne'am asezat.
Dupa o vreme, a inceput scandalul. Era cam 18:45; in 15 minute trebuia sa inceapa reprezentatia. Veneau cei cu invitatii si gaseau scaunele ce le erau rezervate ocupate de o turma galagioasa si suparata ca i se cerea sa se ridice.
Aici, atitudinile au fost impartite. Unii s'au ridicat pur si simplu, cedand locul celor cu invitatii. Cei mai multi, totusi, au inceput sa faca galagie. Spectacolul a fost anuntat cu intrarea libera. Lumea a venit si cu o ora mai devreme si a asteptat la usi, apoi a luptat la propriu pentru un loc in sala. La sfarsit vin cei cu invitatii (date nu se stie cand si de cine) cu pretentia sa se aseze pe locurile lor. Scandal mare.
Atentie, eram la teatru!
Pe de alta parte.. cei cu invitatii au venit exact inainte de inceperea piesei, gandindu'se ca orice om ca se vor aseza pe locurile scrise pe invitatii. Ghinion, personalul teatrului nu s'a asigurat sa anunte ca anumite locuri, sau anumite randuri erau rezervate. Scandal si mai mare.
Si atentie, nu eram pe stadion, eram intr'o sala de teatru..

Nu intru in alte amanunte. A venit cineva sa ne ridice si pe noi. Persoane imbracate fain, cu pretentii de oameni civilizati, care s'au purtat ca niste lepre. "Daca stiau ca e spectacol gratuit, nici nu mai veneau". Mai bine i'ar fi anuntat cineva..
S'au incercat diverse variante de rezolvare a problemei.
A venit Malaele pe scena si ne'a spus, foarte linistit, ca piesa nu poate incepe in conditiile acelea; sa rezolvam cumva.
A venit personalul teatrului; le'am aratat propria pagina de internet, cu anunturile facute si au plecat cu coada intre picioare.
S'a anuntat sus si tare ca daca nu rezolvam intre noi in 30 de minute [era deja intarziat de o jumatate de ora], spectacolul e anulat. Probabil ar fi trebuit sa ne luam la bataie, sa ne ciomagim bine..

Pana la urma lucrurile s'au rezolvat. Piesa a fost formidabila; a meritat tot circul si teribila durere de cap.

Luni. Aflu ca Rusia isi muta flota Marii Negre in Mediterana, in 2 porturi siriene. Belea mare cu Israelienii, care se simt amenintati, pe de o parte, dar si cu SUA si cu statele proamericane, pe de alta. In plus, rusii s'au pus pe acordat cetatenie tuturor celor din fostele regiuni sovietice care si'ar dori'o. Si sunt destui. Rusia s'a trezit iar, iar steagul este tot zapada-vodka-radiatii..
In Pakistan, atentat urat de tot. Zeci de morti, dintre care si o gramada de straini [chiar si ambasadorul ceh si, posibil, un diplomat danez]. Se anunta si altele, in conditiile in care Pakistanul si SUA nu inceteaza atacurile din Afganistan.

A luat'o lumea razna. Ma duc sa imi fac un ceai..

PS: singura veste buna.. se pare ca domnii castori au reinceput sa populeze Romania. Verisorii lui Koala sunt deci din nou pe val :D. Hai sa ii sprijinim cu totii pe Pufosi <:-p

20080914

2008-09-14T03:46:00.000-07:00

Acum cateva nopti am facut un vis tare ciudat. Nu mai stiu exact unde eram, dar.. Ma intalnisem cu un animal mai special. Nu stiu ce era, dar semana cu o omida.. Sau cu un miriapod. Avea multe, multe perechi de picioruse. Cum in vis nu sunt esentiale amanuntele, il vom lua implicit miriapod.
Eh, miriapodul meu se tot fataia prin casa. Si se misca bine de tot, extrem de repede si de elegant. Nu mai stiu cine imi soptea sa il prind, sa'i fac felul cumva, dar eu ma taram pe jos prin fata lui cu camera foto si incercam sa il prind zambind.. [ar fi fost fain de vazut cum arata un miriapod zambind :D] Totusi, nu reuseam, pentru ca, de fiecare data cand eram gata sa declansez, el venea repede spre mine, ca un pisoi la mancare, si iesea din focus. Incepusem sa ma enervez si sa injur obiectivul de 55-200 [care, dealtfel, nu avea nici o vina, saracul].
Deodata, toata treaba s’a schimbat. Miriapodul meu a inceput sa faca oua si sa le lase peste tot. Si din oua, cand eclozau – si o faceau destul de repede – ieseau gandaci din aia maronii. Deja incepusem sa ma simt undeva in Starcraft, ciomagindu’ma cu zergii. A trebuit sa omor intai gandacii care iesisera din oua, apoi sa iau la exterminat ouale ramase. Dar prietenul meu cu multe picioare alerga fericit prin casa si lasa in continuare oua din alea moi si semitransparente peste tot pe unde ii venea. La un moment dat, imi amintesc ca m’am trezit cu un aparat smecher, cu ecran, pe care puteam vedea unde sunt ouale. Era ca un fel de radar: vedeam pozitia mea si pozitia oualor relativ cu a mea. Cu cateva secunde inainte ca un ou sa eclozeze si sa iasa gandacii maro, pe radarul meu de buzunar oul respectiv clipocea in rosu si se si auzea un bipait strident.
Nu mai tin minte exact ce s’a intamplat mai departe. Oricum, a fost un vis taaaare tare aiurit..
Asta ma duce cu gandul la persoane nehotarate. La vorbe aruncate aiurea, fraze incepute si neterminate sau idei incepute si neterminate. La incapatanarea de a nu spune ce e de spus, de a fugi cu lasitate de niste explicatii, desi o discutie a fost inceputa.
Imi provoaca scarba.

Ma duc sa imi fac un ceai si sa ma relaxez la o carte buna.

20080803

2008-08-03T13:52:00.000-07:00

Stateam in gara, asteptandu'mi trenul care urma sa ma aduca inapoi in Bucuresti. Mi'am cumparat bilet, de data asta, in om responsabil; am zis sa fiu si eu de treaba si sa sustin corectitudinea in Romania. "STOP calatoriilor frauduloase!", asa cum sta scris si pe unele afise pe care le'am mai vazut prin gari. Oricum, incepusem de ceva vreme aceasta transformare, cu cumparat de bilet sau cumparat-de-bilet-de-accelerat-pentru-tren-accelerat-nu-pentru-rapid-sau-intercity. Toate bune si frumoase, numai ca Gigi-acceleratul avea intarziere. Aproximativ 15 minute. Nu stiam ce inseamna acest aproximativ, dar m'am gandit sa fiu civilizat pana la capat si sa nu mai fac scandal.
Pe peron, o gramada de lume. Ador garile, mai ales cand sunt pline. Vezi tot felul de oameni.. Ai parte de o multime de scene, de discutii, certuri, impacari.. Emotii. Nu vreau totusi sa revin asupra acestui aspect. Ma gandeam deci ca va fi aglomeratie si in tren, ceea ce nu ar mai fi fost la fel de placut.. Din fericire pentru mine, o mare parte din cei de pe peron asteptau un rapid, retardat si el. La ora la care ar fi trebuit sa vina trenul meu a aparut rapidul asta. Cum deja asteptasem destul, dupa parerea mea, am zis "gata, destul cu statul, hai sa vorbesc cu nasu', ma sui in asta si nu mai stau cine stie cat dupa alalalt; mama ei de civilizatie!". Ma duc la un nas mai grasut asa, cu o fata scarbita si aspect de jucator - fix omul de care aveam nevoie.
- Nasule, ma iei si pe mine cu rapidu' tau? Am bilet la accelerat, da' sa nu mai stau atata aiurea prin gari.. Merg in picioare, nu'mi trebuie loc..
- Mmhhh..
Nu am inteles exact daca era un Da sau Nu ca e TF. Asa ca am zis sa mai incerc, cu argumentul forte de azi.
- Nasule, e ziua mea azi, sefule! Hai fa'mi si mie cadou' asta, sa fim amandoi norocosi.. De ziua mea, asa..
Si el, deja trecand de mine, aproape cu spatele, da din umeri ca si cand ii sta capul la asta cat la o spaga de pe personal, si imi tranteste printre dinti:
- Sa fii tu sanatos, baiete, cu ziua ta cu tot!

Azi chiar a fost ziua mea. Nu ma incanta pe mine prea tare propriile aniversari, dar am zis sa incerc sa fac din asta una speciala.
Au fost mai multe faze ciudate azi, care mi'au facut deci ziua mai speciala, dar nu cum as fi vazut eu, ci cum a vrut destinul.
Cea mai interesanta chestie a fost lista de persoane care mi'au urat La Multi Ani! Au fost multe persoane care au facut acest gest frumos fara sa ma astept de la ei sa o faca.. Asta a fost o surpriza cu adevarat placuta din partea lor. Cateva cuvinte din suflet care mi'au incalzit inima, care mi'au luminat ziua cand chiar aveam nevoie. A existat si cazul celalalt: sa ma astept sa primesc un sms sau un mesaj pe mess, mail, orice, si sa nu vina absolut nimic.
Nu sunt suparat; nici macar trist nu sunt. Doar puternic surprins. Nu ma asteptam :). Dar lucrurile se schimba.. Chiar daca nu le inteleg mereu. Nici nu trebuie, in fond; nu sunt in masura sa judec sau sa imi dau macar o parere. Le iau asa cum sunt si ma incred in Karma :).
Ca fapt divers (si iar am fost surprins), 93.33% din cei care si'au adus aminte de mine si de ziua mea sunt fete :p (da, chiar am stat sa numar si sa socotesc).

A plecat si rapidul. Fara mine. Am ramas pe peron, sa astept cuminte acceleratul. Am stat eu ce am stat si m'am gandit sa mai citesc un pic daca tot aveam timp liber in fata mea. Ar fi fost fantastic daca nu as fi avut vreo doua locomotive in dreptul meu, pe peronuri diferite (daca asta o fi pluralul corect..), care sa ma scoata din minti cu o galagie pantagruelica.
Mai suna din cand in cand semnalul ala binecunoscut de gara; de fiecare data imi salta inima, sperand ca era trenul meu care si'ar fi scurtat intarzierea. Dar n'a fost sa fie. Fie pleca vreun personal, fie venea altul.
Dupa o vreme de calm, a aparut un nene care sa verifice, dupa cum stim, cu ciocanul ala cu maner lung, boghiurile vagoanelor de alaturi.. Nu am murit de bucurie, mai ales ca peste vreo 5 min s'a intors sa verifice si pe partea cealalta.
A venit si acceleratul meu in cele din urma, cu intarziere de aproximativ 15 minute, adica vreo 20-25.
Am luat toate astea in sensul bun si am fost rasplatit cu unul din cele mai frumoase apusuri de soare pe care le'am vazut in ultimul timp.

Ma duc sa ma cinstesc cu o bere si sa ma bucur de persoane de care merita cu adevarat sa ma bucur. La Multi Ani mie!! (si multumesc, doctorito; numai tu stii..)

20080712

2008-07-12T11:10:00.000-07:00

Pe linia 3, nasul incepe sa fluiere; rapidul trebuie sa plece. De pe peronul 1 sare alt impiegat: "Sefule, stai asa ca s'a stricat masina! Stai asa ca e masina stricata, n'auzi? Acum o schimba. Degeaba te grabesti..", si incepe sa rada cu toti cei cativa dinti pe care ii mai avea. Intr'adevar, locomotiva era desprinsa si remorcata de alta locomotiva. Sigur o sa avem de'a face cu intarzieri. Dar ne'am obisnuit. Tipul care adusese vestea sare de pe peronul 1 pe linii, apoi urca pe peronul 3 ca sa stea de vorba cu nasul care, in sfarsit, pare ca a priceput ca la el se urla de fapt si inceteaza sa mai fluiere.
In Gara de Nord, Bucuresti, Romania, miez de Uniune Europeana, viata isi continua cursul calm, ca de obicei, pe zapuseala, cu galagie, injuraturi si tot tacamul; calatorii asteapta, tiganii vand seminte si ziare si evantaie (speciale, din lemn de bambus, mult mai racoritoare, ca bambusu' e lemn special) si toata varietatea de lucruri de nimic, total inutile si etern kitch, lucratorii sparg semintele tiganilor..

Nu ai cum sa nu fii fericit ca traiesti intr'o lume atat de diversificata, unde cu greu te poti plictisi. Oricine are vreun pic de minte sa se mai uite si in jur, lasand deoparte grijile, este uimit de frumusetea acestei gradinite a lui Dumnezeu, un ZOO-circ, mai precis, unde a adunat tooooooot feeeeelul.
Pana si El cred ca se amuza copios zilnic, venind de la munca, obosit, dupa ce a avut grija de restul Universului si de inca cine stie cate ce mintea noastra nu poate cuprinde; lasa toate la o parte si isi spune ca are cateva clipe numai pentru El. Zambeste, uitand de oboseala. Se asaza comod si isi arunca un ochi pe plaiurile noastre. Fericire fara limite, ivresse de l'âme, tristete, disperare.. Se gandeste ce ar putea face pentru astia. A incercat de la bun inceput sa se ingrijeasca de ei ca de toti ceilalti, dar lucrurile au luat alta turnura. Nimic nu iesea conform planului. Ceva se intampla de fiecare data, bastinasii nu pricepeau intentia Sa si interpretau total aiurea ce li se oferea, semnele date sau sporadicele interventii divine. Aveau pur si simplu un Dar. La un moment dat, Dumnezeu, desi nu dorea acest lucru initial, a aruncat totusi un ochi in sufletul oamenilor din aceasta zona. A vazut ca nu era rautate. Nu era din ura sau din rebeliune. Era pur si simplu naivitate. Prostie, poate [prost, in limbile slave, inseamna simplu]. Asa ca nu i'a pedepsit. A hotarat sa ii lase linistiti, pentru ca vazuse ca atunci cand incearca sa le faca bine, oamenii de pe plaiurile mioritice au tendinta de a lua foarte ciudat ajutorul acordat si de a se baga singuri-singurei in rahat. La fel de miraculos, si cand sunt lasati de izbeliste, sufera, plang, se roaga, blesteama soarta, vecinii, pe oricine le iese in cale, dar reusesc, tot singuri-singurei, sa se scoata din rahat. Ii lasa deci in pace. Se uita totusi in fiecare seara si se relaxeaza. Asta e gradinuta Lui speciala. Coltul in care e, poate, cel mai aproape de oameni. Sau o fi cel mai departe..

Esti parte din acest mirific si unic Babel. Nimeni nu mai e ca noi. Fii mandru, esti Român!

In personalul in care sunt si eu e sauna. Ne coacem ca niste draci. Suntem 7 in compartiment si toti ceilalti 6 motaie in cele mai aberante pozitii. Ala de la geam, de pe bancheta din fata mea, e tolanit aproape pe doua locuri. Alalalt, de langa el, parca leviteaza, are un contact minim cu bancheta, si se sprijina de celalalt. Al treilea dinspre geam sta aplecat in fata si aproape ca doarme cu capul in poalele batranei de langa mine. Gagica din fata mea, intoarsa toata, sta lipita de geamul de la usa. Manele gajaite, ascultate pe telefon, cum se cuvine, razbat dintr'un compartiment vecin.
Am verificat. Am scris deja in valoare de 15,5 kiloocteti. Se apropie Ploiesti Sud si oricum trebuie sa imi strang catrafusele. Lumea incepe sa miste in compartiment, se pregatesc de tigara.
Trebuie sa cobor.
Abia astept sa pot savura o bere.

Sambata frumoasa

2008-06-28T10:08:00.000-07:00

azi, desi a fost sambata si ar fi trebuit sa dorm pana tarziiiu, sa fac la grasse matinee si sa ma bucur la maxim de savoarea somnului de dupa ora 8 [somnul cel mai dulce, cand te mai trezesti, iti dai seama ca nu ai nimic de facut, te intoric pe partea cealalta, te scufunzi in perna si adormi cu o satisfactie greu de descris, de parca cine stie ce ai fi facut], m'am trezit tot dimineata ca sa dau o fuga pana acasa. la Ploiesti. asta nu ar fi fost trist daca nu as fi fost cu totul dezobisnuit de asemenea treziri matinale si daca nu as fi fost obosit in prealabil de inca doua astfel de zile, joi si vineri, cu examene, munca si alte chestii mai mult sau mai putin marunte.
important e ca am avut suficienta vointa sa ma ridic din pat. in continuare a mers snur; deja am ajuns sa ma simt un pic prea bine prin gari. dar calatoria a fost fara peripetii [te gandesti ca au fost doar 40 de minute, m'am rasfatat cu acceleratul azi, dar nici nu ai idee cate se pot intampla in astea 40 de minute].

ajuns acasa, am mancat ceva la repezeala si am plecat, hotarat sa vizitez o anumita expozitie cu dinozauri de plaTSic, de care auzisem.
pe strada incepusem deja sa ma uit aiurea la toate. eram si obosit, era ingrozitor de cald desi era abia spre ora 11.. dar mi se pareau toate atat de ciudate! nu am mai fost de mult prin Ploiesti, prin centru, dar impresia pe care mi'a facut'o a fost de un oras absurd, din ala scos de undeva din orientul mijlociu; s'au facut cateva imbunatatiri in aspect de cand m'am plimbat ultima data, dar mi se pare ca sunt mult mai multe masini.. de toate felurile. nu am mai fost foarte atent la astfel de amanunte in ultima vreme, probabil in orice oras din Romania e la fel, dar acum am constientizat ca aveam un BMW negru ca scos din tipla langa un Trabant bleu, prafuit, la stop (contrastul asta il regasim nu doar la capitolul masini). se face verde, Trabantul pleaca furios, hotarat sa'l faca "pe'alalalt", sa'i arate ce bun sofer e si ca valoarea nu sta in ce masina ai. zgomote groaznice, lume multa se intoarce si se uita si bufneste in ras si isi trag prietenii de mana care se intorc si ei si se uita si vad Trabantul scotand nori imensi de fum negru si tremurand din toate cele si se apuca si ei sa rada. ceata innecacioasa. paraituri de parca am fi la o demonstratie de tir a Armatei Romane [nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu biata institutie, o respect, dar ziceam si eu asa, sa fac o comparatie cat mai sugestiva, na, stiti si voi :p]. BMW'ul se duce linistit. nici nu am apucat sa vad fata soferului de dupa geamul lateral fumuriu, nu stiu daca s'o fi uitat cu mila sau daca se cracana de ras.

in Centru au facut niste fantani faine. an electoral, alea'alea.. arata foarte bine. culmea, chiar merg si scot apa! si ce poate fi mai bun intr'o zi de canicula, pentru niste copilasi simpatici, decat sa se joace cu picioarele in apa.. asa m'am distrat de tare!! se alergau, se stropeau, radeau.. mi s'a umplut si mie inima de bucurie si am ramas in soare vreun sfert de ora sa le fac poze. a meritat.

in sfarsit, am ajuns in fata Palatului Culturii, unde era instalata sandramaua. un cort mare, cam ca la circ, numai ca mai mult lung decat lat si mai putin inalt, cu un Tyrannosaur mare la intrare, pus sugestiv. am platit biletul, m'am asigurat ca mi se da voie sa fac fotografii si am intrat. inauntru: in mare parte, copii pana in 5-6 ani insotiti de parinti. cum intra un astfel de mic client, facea "Uaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!" si nu stia pe unde sa o ia mai intai. desi mie nu mi s'a parut un spatiu prea mare, trebuie sa ne gandim ca cei mici sunt de vreo 4 ori mai mici.. ca volum, ca masa, asa.. un copilas insotit de bunicul lui, cum a intrat, a vazut in stanga un Triceratops care dadea din cap, cu un ghem de iarba infipt in cioc: "Ia uite, ia uite, asta se misca!!". alt copil, mai putin entuziast dar mai autoritar, cerea cu insistenta mamei sa ii faca poza cu acelasi exemplar. mama, sictirita la maxim dupa expresia fete si dupa cum se misca, dar inca docila, s'a conformat.
tot la intrare era o masuta cu niste mulaje de gips care semanau cu niste oase si fosile de bazdaganii din alea mari si cu niste pensule late, prinse cu lanturi de masuta (de, suntem in Roamania, ne luam si noi masuri de siguranta, nu vrem sa ramanem fara pensule din prima zi de prezentare). cei mici se puteau juca de'a arheologii.. dar cei care zgandareau praful de pe mulaje si care isi faceau poze in ipostaze de descoperitori de Tutankamoni preistorici erau tot oamenii mari, care radeau si se distrau mai ceva ca aia mici.
interesant fenomen: adultii erau ori plictisiti, ori radeau si se simteau extraordinar de bine. copiii, in schimb, erau fascinati. nu radeau, nu se alergau; dupa primul moment de extaz, ramaneau uluiti si taceau din gura. priveau cu un respect monstru ceea ce era in jurul lor, machetele din plastic sau cauciuc sau ce'o fi fost, aranjamentul.. pentru ei, acesta era un sanctuar, si se purtau ca atare.
intr'unul din colturile din spate era amenajat un mic cinema: proiector, ecran alb si vreo 20 de scaune in fata. rula un documentar, destul de interesant, trebuie sa recunosc, despre dinosauri. era subtitrat in romana, dar putina lume ramanea sa se uite, majoritatea fiind interesata de machete.
de'a lungul cortului, pe mijloc, era un Diplodocus imens. se intindea de la intrare pana in capat, unde, pentru ca nu incapea, isi incolacea coada. in dreptul botului zburau niste Pterodactyli iar ceva mai jos, in stanga.. o taraba. o taraba magica, cu suc rece, floricele de porumb, dar, ce e mai important, jucarii! dinosauri de toate marimile, toate tipurile, toate culorile; brelocuri, serpi de cauciuc (nu prea vad legatura, dar presupun ca or fi fost si d'astia pe vremurile acelea), in fine, o gramada de chestioare interesante si atractive. aici se puteau deosebi tipurile de parinti. pustiul de mai devreme avea un bunic generos. s'a ales cu un set de dinosauri la punga si alti dinosauri separat.. in valoare de aproape 100 lei. pe de alta parte, alt pusti se ruga de taica'su sa ii ia si lui "un set din ala cu multi multi dinozauri la punga", dar taica'su, grabit si vadit incomodat de preturi, zicea ca nu da el atata pe ............ (nu am inteles aici, a mormait ceva incomprehensibil); i'a luat un dinosaur mai ieftin totusi si un sarpe de cauciuc.
copilul voia ca sarpele sa incapa in gura dinosaurului, ca sa se poata juca acasa realist. au facut verificarea, sarpele incapea transversal (chinuit, ce'i drept), in gura celuilalt, totul era in ordine.
cum si eu eram pasionat cand eram mic de dinosauri, am trecut peste scurta dezamagire initiala (cand am vazut ca erau de fapt machete de plastic, nu dinosauri adevarati, cum speram in adancul inimii'mi de copil) si am ajuns sa ma simt foarte bine. am facut poze, am citit textele puse in fata exponatelor, ca la muzeu (desi am gasit imagini identice cu cele dintr'o carte pe care o primisem cadou de ziua mea, una din cartile mele preferate cu dinosauri, fantastic realizata), m'am plimbat si m'am rasplimbat, am dat ocol de 3 ori intr'un sens si dupa aia am luat'o si invers.. nu imi mai venea sa plec. pana la urma mi'am cumparat si eu o carte (desi eram atat de tentat sa imi iau si eu un Pterodactyl viu colorat, dar nu mai aveam prea multi bani) si am hotarat ca e desul pentru o zi.

plecand de acolo, am luat'o frumos inapoi spre casa pe Bulevard. cum in ghiozdanul care era destul de mic imi pusesem cartea proaspat achizitionata si obiectivul 18-55, camera o tineam pe umar.
va trebui sa lamurin intai niste concepte. in Ploiesti, pe Bulevard, exista o cladire numita Casa Casatoriilor. este locul unde se oficiaza casatoriile civile. bineinteles, mai mereu pe aici gasesti oameni cu aparate foto, unii chiar fotografi, oameni care filmeaza, uneori vezi si tipi cu acordeoane.. o fauna obisnuita, avand in vedere circumstantele.
trecand eu prin fata Casei Casatoriilor, am fost oprit de o domnisoara foarte aranjata, cu un ten destul de inchis, intr'o rochie lunga, aurie, de seara (desi era miezul zilei), dar departe de a fi frumoasa.
- baiatu', tu esti pozaru'?
- ?
- tu esti cu pozele?
- nu, eu sunt doar.. eu doar.. treceam..
- ****** [a inceput sa injure cu o dezinvoltura si cu o bogatie de vocabular nebanuite].
din cate am inteles, asteptau un fotograf si respectivul intarzia. mult. mirii asteptau si ei pe acolo. un tanar la fel de inchis la ten, slabut, imbracat bine si el dar usor cam sclipicios, si o domnisoara ceva mai deschisa la culoare, usor voluminoasa.
au vorbit ceva pe limba lor, dupa care domnnita care ma acostase initial a inceput sa alerge dupa mine:
- baiatu, baiatu', stai asa, nu fugi!
m'am oprit.
voia sa le fac cateva poze cu "aparatu' ala mare al meu"; urma sa imi dea ei "un aidiu de mesenjar" si sa le trimit pozele.
m'am scuzat cat am putut mai repede, ca sunt grabit, ca am intarziat, ca am ceva foarte important si ca nu imi permit sa mai astept cateva minute si m'am carat.

m'am dus apoi in Bistro. e o terasa de care sunt foarte legat. nu mai fusesem de multa vreme; mi'am propus de ceva timp sa merg sa beau o bere si acum am reusit [desi mi s'a spus ca e trist sa stau singur sa beau o bere la terasa]. m'am si distrat un pic: gardul viu se deschidea brusc din cand in cand, ca in desene animate, in V, in dreptul vreunei mese si un nene cerea 10000; cand vedea ca nu are succes, se retragea si reincepea la alta masa.
am profitat de timpul petrecut in Bistro ca sa scriu o parte din ceea ce e mai sus; am memoria scurta si uit mult prea multe, mult prea des..

in seara asta am aflat ca va trece ceva timp pana cand voi mai auzi veste de la un amic foarte, foarte bun..
pe cat de buna e o zi, vine cate ceva care sa echilibreze. intotdeauna. la fel si cand se intampla ceva rau. nu poate dura prea mult :)

ma duc sa imi iau o bere.

iubire

2008-06-16T09:01:00.000-07:00

Am avut o stare deosebita in ultimele zile. Si, ca de obicei, asta s'a manifestat in special in muzica pe care am ascultat'o si, evident, pe care am cantat'o mai apoi.

Nu am de gand sa fac recenzia unui stil. Totusi, as vrea sa imi spun cateva pareri; e prea frumos ca sa las sa treaca nemarcat.

Poate e de vina "atmosfera" din ultimele zile.. Poate e caldura de afara; poate e parfumul de tei si de flori care se simte peste tot, poate o fi alt parfum care mi'a ramas in nari ca un carlig in gura unui amarat de peste.. Sau o fi doar inima mea. Cert este ca am simtit o nevoie, ceva ce trebuia sa fac, ca si cand ar fi fost foamea unui abandonat pe o insula pustie; fara, simteam ca ar fi inceput sa imi tremure mainile, ca atunci cand imi doresc ceva cu ardoare si nu ma pot linisti pana nu imi iau [sa nu zica lumea acum ca sunt vreun drogat ordinar, dar cand vine vorba de muzica, in special, si de alte cateva chestioare, nu ma pot controla; in fond, ma consolez cu gandul ca toti avem micile noastre slabiciuni..]. Asa ca m'am pus pe ascultat, analizat si studiat.

Cu cat ascultam mai mult, cu atat voiam mai mult, dandu'mi seama ca stau in fata a ceva complex.. Si ma bucuram. Aveam senzatia aia de fericire pe care o simti cand esti multumit, cand ai obtinut ceva.. Dar lucrurile mergeau mai departe, aveam un stil complex in fata si o gramada de ascultat.

Trecand peste amanunte inutile.. Muzica imi crea o stare de tensiune grozava, dar nu negativa; nu era tensiunea-anxietate, este mai degaba tensiunea care se acumuleaza pentru un apogeu concretizat, neasteptat, in calm total, o liniste sublima, atat fizica, (VIRGULA) cat si emotionala. O explozie de relaxare. Am uitat de orice griji. Examenul pentru care ar fi trebuit sa invat, alte ganduri mai negre, totul a zburat cu atata elasticitate, ca nici nu as fi crezut ca mai exista ceva pe lume. Eu traiam, si ardeam in propriu'mi univers de placere de ascultat. Imi vajaia capul, stateam si ma uitam ca imi zvacneau (mult prea) vizibil venele pe tot corpul, eram tot facut fleasca, dar senzatia era de bine extrem.. M'a lovit golul de idei care m'a cuprins pentru o clipa, doar pentru ca apoi sa fiu invadat de ceea ce cred ca erau semnalele unor receptori virtuali, sensibili la endorfine. Atat calm parca nu am simtit niciodata, as fi uitat si de mine, si sa respir, ma vedeam ca si cand as fi fost undeva in afara, zambind la imaginea propriului corp..

Gandindu'ma acum inapoi, aducandu'mi aminte modelul general, imaginand variatii, cu ritmul si un golpe care sa dea savoare muzicii pe care urma sa o cant si retraind (mult mai putin intens) fiecare clipa, momentul descoperirii, realizez cat a putut sa ma oboseasca ascultatul si atentia depusa. Ma simt consumat, ars, slabit si supt de puteri, dar fericit si gata sa adorm ca un bebelus.

Voi ramane, asa cum am intuit acum mult timp, iremediabil indragostit de sunete, si tot universul are de ce sa fie gelos!!

20080424

2008-04-24T08:34:00.000-07:00

Acum cateva zile, am fost in vizita la Centrala Grozavesti (CET Grozavesti).
A fost o activitate organizata de facultate: ni s’a dat ocazia sa vedem o uzina pe dinauntru, sa ne facem si noi o idee, ca viitori ingineri automatisti (pentru ca asta, cel putin teoretic, o sa fim cand scapam), despre automatizari si ce ar trebui sa muncim pe viitor. Uimitor, s’au inscris aproape 40 de persoane. S’au dat telefoane, s’a vorbit, toate au fost aranjate, am primit si insotitori din randul laborantilor de IRA (de care, cu mandrie, pot spune ca am scapat semestrul trecut); bref, totul a fost organizat. Trebuia sa plecam in doua serii: una urma sa viziteze incepand cu ora 9, cealalta, de la 11. Urma sa culegem din mai multe puncte cheie (din fata caminelor, de la statia de metrou) studentii dornici de cunoastere care se aflau pe liste..
De fapt, ca sa va dati seama in ce disperare a fost organizarea in realitate, trebuie sa va spun ca eu ar fi trebuit sa iau al doilea grup si sa il conduc pana la CET. Trebuie sa fii foarte tampit sau de’a dreptul affole ca sa imi dai mie vreo sarcina de genul asta. Din fericire, totul a fost bine; a reusit sa ajunga la ora 10:30 in fata caminului (de unde eu as fi preluat conducerea plutonului 2) un bun amic, cel care imi si daduse indatorirea initial (crezand ca nu va putea ajunge atat de devreme, din cauza plutonului 1, de care se ocupa el la centrala; vocea ratiunii isi facuse probabil dreptate si s’a gandit ca nu ar fi intelept sa ma lase de capul meu), care s’a implicat foarte mult in aceasta excursie si ma scuti, astfel, de o responsabilitate dubioasa.
I’am adunat pe aproape toti cei de pe lista 2, am ajuns la ora 11, asa cum era stabilit, la centrala, dar nu se terminase vizita grupului 1. A trebuit sa asteptam pe langa gard. Dar nu degeaba! Cum obosisem de stat in picioare si ma trantisem frumos pe un ziar, aveam vedere la strada, Dambovita, etc. In fata mea, putin in dreapta (1 o’clock si poate cateva minute) – o Dacie veche, cu un carlig din ala de agatat remorca. La un moment dat, vine un nene cu un Oltcit, cam in viteza, franeaza, semnalizeaza ca vrea sa traga pe dreapta, se incadreaza pe banda pe care de obicei bucurestenii isi parcheaza masinile, da sa parcheze si parcheaza. Fix in spatele Daciei despre care am spus. O loveste sanatos, o misca un pic in fata si se imobilizeaza. Manevra reusita! cred ca a gandit personajul de la volan. Nu stiu exact ce a vrut sa faca. Oricum avea bara din fata sparta, dovada ca probabil nu era prima data cand facea uz de asemenea tehnici barbare. Era foarte calm si vorbea in continuare la telefon, in masina. Dupa ce a terminat convorbirea, a coborat, s’a uitat in fata in ce stadiu stau lucrurile, a vazut ca probabil totul este in grafic, conform normelor sale si s’a intors.
Pana una’alta, grupul 1 a terminat vizita si ne’a venit si noua randul la fericire. Am intrat, insotiti de un automatist si de un alt inginer angajati la centrala. Am mers un pic prin curte.. prima senzatie a fost de ceva dezolant. Geamuri sparte pe alocuri, cladiri inalte cu tencuiala cazuta si cu iarba crescuta prin stresinile inalte..
Dar asta nu era nimic. Important era inauntru. Am urcat pe niste scari inguste si murdare pentru a ajunge pe o platforma larga si murdara (pe care am descoperit zone bine definite acoperite cu gainat de pasare; da, erau si pasari inauntru; glorie inginerilor ecologisti!), unde cei doi angajati au inceput sa ne explice ce si cum. Ne’au aratat turbinele, ce mai era pe ici pe colo.. Ni s’a spus ca unele aparate sunt mai noi, altele - mai vechi, explicand astfel varietatea modelelor, de la manometre analogice, de acum 20-30 de ani, pana la tehnologie de ultima ora.. Pentru ca, nu’i asa, n’are nici un sens sa inlocuim ce merge bine. Si aici sunt total de acord cu ei.
Ca sa ne dea un exemplu, ne’au aratat chiar niste valve. Una dintre ele, ruseasca. Ruginita. Murdara. Mare si grea. De acum 30 de ani, dar functioneaza. Impecabil. Atata tot, ca mai trebuie unsa din cand in cand, probabil. Alaturi, indeplinind aceleasi functii, 3 valve mai mici. Finute, metal mai subtire, robinetul de care trebuia sucit mult mai dragut.. Italienesti. Achizitionate curand. Pacat totusi ca una dintre ele e stricata. S’a stricat la putin timp dupa ce a fost instalata. Asta mi’a confirmat increderea in tehnologia ruseasca din timpul razboiului rece.. Fiabilitate, tata, fiabilitate, de la valve pana la submarine!
Am mers mai departe sa ni se prezinte camera de comanda. Aici – la fel. Unele aparate sunt mai noi, altele - mai vechi. Mai multi ingineri si tehnologi (hehe.. tehnologul.. cine e automatist stie ce e cu specia asta..) stateau si isi beau cafelele; aveau boxe si ascultau muzica.. Viata, ce sa mai! O gramada de aparate, de monitoare si de butoane.. cu o icoana mare in mijloc. M’am gandit ca poate o fi pentru cazurile de urgenta. Aici, in aceasta incapere magica, a aparut o polemica: automatistul care ne ghida in scurta prezentare spunea ca omul nu va putea fi vreodata inlocuit. Automatizarile nu ar putea fi implementate vreodata perfect, omul e indispensabil in reglare, cel putin. Alt personaj a sarit imediat ca ars. Era de parere ca omul va fi inlocuit, si inca destul de curand. Aducea ca argument tehnologia si stadiul de dezvoltare ale japonezilor. Mici si galbeni. Automatistul dadu din mana plictisit si ne’a condus mai departe, in timp ce colegul sau continua, foarte intens, pledoaria in favoarea masinilor. Nu am apucat sa vedem deznodamantul acestui Terminator real.
Vizita noastra se apropia de final. Am fost sa vedem serverul si am zabovit putin acolo. A durat ceva timp si ne’am cam plictisit, ne dureau si picioarele.. Cand sa plecam, parca jenat de prezenta unor cutioaie mari, ghidul nostru a specificat: cutiile in cauza erau ale nemtilor care au lucrat la centrala. In mod normal, camaruta serverului era luna, ordonata, mai libera.. Trebuie sa vina nemtii sa isi culeaga catrafusele, dar inca sunt prinsi la Constanta, unde au o lucrare careia nu reusesc sa ii dea de cap. Cam de prin 2005, asa, se tot chinuie..
Singurul meu regret este ca nu am putut face poze. Merita vazuta incalceala aia de tevi, mataraia de cabluri si de instalatii de pe langa cazane, toata dezordinea aia care, asa cum banuiam, chiar era ceva foarte bine pus la punct, in nici un caz aleator, asa cum ar putea parea unui ochi neantrenat, ca al meu.
A fost cu adevarat o experienta. Am avut foarte multe de invatat, in atat de putin timp. Chiar daca mai mult de viata decat de’ale tehnicii.

= = =

Separat.. Charlie Chaplin. Una din figurile de care toata lumea stie..
Schizofrenic.
Foarte sarac la origini, uneori nu manca decat o data la doua zile, ce prindea, cate un colt de paine sau cine stie.. Astfel ca, pana si in momentul in care ajunsese cunoscut si recunoscut ca cea mai mare figura a cinematografiei perioadei (si a ramas mult mai mult decat atat), cand nu ii mai lipseau lucrurile de baza, el se trezea in miez de noapte de foame.

= = =

Partea a treia. Cine poate demonstra ca inteligenta este o valoare? [lamurire: ma refer strict la inteligenta rationala, binara, daca vreti.]

= = =

Fara a face propaganda: e bine sa ne uitam uneori din diferite puncte de vedere la anumite probleme. Tina Arena – Je m’appelle Bagdad. Versurile se gasesc pe net, la fel si o traducere aproximativa, decenta, in engleza.

Ma retrag sa beau o bere.

20080419

2008-04-19T05:26:00.000-07:00

zilele trecute m'am uitat un pic la tv. cred ca au trecut cativa ani de cand nu m'am mai uitat 'sistematic', adica la vreun film sau petrecand mai mult de 20-30 min in fata ecranului.
si, tot stand si zappand, am dat de o emisiune de care mai auzisem, dar pe care nu am apucat sa o vad pana acum la ochi. e vorba, din cate am inteles, de un show in care se fac niste cupluri care trebuie sa danseze, fiecare pentru cate un copil special. <>
intr'un fel de pauza de'a lor, dar nu din aia cu reclame, din ailalta, cu vorbit (nu cunosc terminologia, dar pentru mine este momentul in care prezentatorii vorbesc si scot perle, se fac gafe memorabile si toate cele), sunt adusi copilasii. aveau ochii inlacrimati, si, daca nu ma insel, nu era din cauza reflectoarelor; ei doar sperau. se putea citi asta, clar ca lumina zilei.
dar momentul nu a durat prea mult. emisiunea trebuia sa continue, asa ca au inceput sa scoata copiii din scena. i'au poftit sa se aseze inapoi la locurile lor si, cum nu se miscau destul de repede, parca ii manau de la spate <> unul din amarati era in carje. ma mir cum de nu s'au gandit totusi ca asta ramane ultimul, din cauza lui, in fond, nu poate continua toata tarasenia, si sa ii dea un sut in cur, sa il ajute sa se miste mai repede.
adica.. sa fim seriosi! treaba'i treaba. scopul? sa ajutam copiii. dar pana unde? ar fi totusi pacat sa stricam emisiunea pe pielea lor.

in alta ordine de idei, Papa Benedict al XVI'lea a efectuat o vizita in Statele Unite ale Americii (unde, ca tot am adus vorba, s'ar fi declarat "profund rusinat de comportamentul preotilor pedofili". astia iubeau copiii cu adevarat, si asta chiar nu e bine..). a fost insotit de un numar mare de fete bisericesti catolice (am inteles ca ar fi fost cateva sute (!)). pentru aceasta vizita, au fost comandate haine noi. "tinute". mai multe, pentru fiecare persoana. mi se pare normal, avand in vedere ca vizita nu dura doar o zi. imensa comanda a fost plasata unei firme.. olandeze. buuuuun. totul ok. hainele frumoase; broderiile - fantastice.. executate manual, in.. Roamania.
m'am simtit din nou mandru ca suntem atat de apreciati, ca traditiile noastre nu s'au pierdut, nu sunt inutile, ce este frumos in cultura noastra este apreciat.. pur si simplu, pentru ca mana de lucru este mai ieftina.
de ce nu, la urma urmei?? avem de'a face cu o multinationala.. in fruntea Bisericii Catolice, cu sediul la Vatican, pe teritoriul Italiei, avem un Papa neamt; comanda a fost data unei firme olandeze si efectuata in Romania, in vestul tarii, de muncitori care, sper din toata inima, erau, macar ei, de nationalitate romana.
de data asta, serios daca sunt suparat. nici nervos, nici outrage.. sunt doar confuz..

pentru incheiere.. la multi ani lui Nicu Covaci. nu prea calduros, pentru ca nu este o persoana pe care sa pot spune ca o am la inima (este ceva pur personal; impresiile mele din ultimul timp legate de caracterul sau si de atitudinea lui fata de muzica/bani). asta nu ma impiedica sa recunosc ca a facut ceva pentru genul de muzica pe care il ascult (printre altele), mai ales la noi in tara. macar pentru asta, si tot merita o doza de respect.
deci: multumim si la multi ani.
hei.